Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, a înregistrat o cifră de afaceri cu 33% mai mare față de T1 2024, în timp ce EBITDA a crescut cu 51%, ajungând la 40,5 milioane lei. Profitul net a înregistrat un avans de aproximativ 57%, ceea ce reflectă eficiența modelului operațional și creșterea performanței comerciale.
Indicatori cheie:
- Cifra de afaceri a crescut cu 33% comparativ cu T1 2024
- EBITDA a atins 40,5 milioane lei, în creștere cu 51%
- Profitul net a fost mai mare cu aproximativ 57% față de aceeași perioadă a anului trecut
București, 14 Mai 2025 – Biofarm (simbol bursier BIO), unul dintre cei mai mari producători de medicamente din România, a înregistrat o cifră de afaceri cu 33% mai mare față de T1 2024, în timp ce EBITDA a crescut cu 51%, ajungând la 40,5 milioane lei. Profitul net a înregistrat un avans de aproximativ 57%, ceea ce reflectă eficiența modelului operațional și creșterea performanței comerciale.
„Rezultatele obținute în primele trei luni ale acestui an confirmă eficiența strategiei de dezvoltare aplicate, într-un context economic complex, influențat de majorările de prețuri la materii prime și ambalaje. Continuăm să investim în extinderea portofoliului și în optimizarea proceselor, păstrând direcția strategică axată pe inovație și dezvoltare sustenabilă.,” a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.
În primele trei luni ale anului, Biofarm și-a menținut poziția a doua în segmentul Consumer Healthcare (CHC), după volumul de unități vândute. Vânzările au fost susținute de evoluția bună a categoriilor destinate tratamentului simptomatic al răcelii și gripei, sănătății digestive, managementului durerii, precum și echilibrului emoțional. Compania este lider în volum în șase categorii de referință prin brandurile: Bixtonim, Colebil, Triferment, Extravalerianic, Carmol și Carbocit.
Biofarm își continuă promisiunea față de cercetare și dezvoltare, considerând această direcție un pilon esențial al strategiei sale de creștere sustenabilă. Investițiile constante în inovarea portofoliului și în identificarea de soluții terapeutice relevante sunt esențiale pentru adaptarea la nevoile actuale ale pacienților și pentru consolidarea poziției companiei în industria farmaceutică românească.
Biofarm are două fabrici de medicamente în București și o unitate de testare și dezvoltare de produse, iar portofoliul său de peste 100 de produse acoperă cele mai importante arii terapeutice din divizia Consumer Healthcare (digestiv & metabolic, respirator & ORL, cardiovascular & circulator, sistem nervos).
Despre Biofarm
Biofarm® este unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare. De peste 100 de ani Biofarm® este alături de specialiștii din Romania în cursa pentru descoperirea celor mai bune soluții pentru menținerea sănătății oamenilor. În prezent, Biofarm® este unul dintre primii 10 producători existenți pe piața farmaceutică din Romania, o piață dinamică și foarte competitivă. Biofarm® are un portofoliu competitiv de produse care acoperă peste 65 arii terapeutice și investește în mod continuu în campanii media, comerciale și de marketing pentru promovarea propriilor produse.