Biofarm a încheiat primul semestru din acest an cu un profit net de 36.4 milioane de lei, în creștere cu aproximativ 22% față de aceeași perioadă a anului 2020. Totodată, EBITDA a atins un nivel de aproximativ 48.9 milioane lei, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Anul acesta, Biofarm împlinește un secol de existență pe piața farmaceutică din România. Pe parcursul celor 100 de ani de activitate neîntreruptă, inovația și performanța au fost principalele valori ce au constituit o fundație solidă pentru businessul Biofarm.

Astfel, Biofarm celebrează centenarul prin rezultate financiare remarcabile la finalul primului semestru din 2021, cu creșteri semnificative în raport cu aceeași perioada a anului trecut.

Performanța companiei în anul centenarului transcede indicatorii interni și continuă să își consolideze poziția în topul celor mai importanți jucători din categoria Consumer Healthcare (CHC) din România, aflându-se, după primele 6 luni din 2021, pe locul 3 în termeni de valoare, raportată la prețul de achiziție din farmacii, în timp ce din perspectivă volumică urcă pe locul 2, cu aprox. 9.8 milioane de unități vândute către consumatorul final.

Evoluția categoriei CHC în primele 6 luni ale acestui an a fost puternic influențată de scăderea înregistrată de segmentul produselor răceală și gripă, ceea ce impactează și una dintre ariile în focus de dezvoltare din portofoliul Biofarm. Cu toate acestea, Biofarm este lider de piață volumic în categoriile de referință a 7 dintre brandurile sale: Bixtonim, Carmol, Colebil, Triferment, Sennalax, Nervocalmin, Cavit Junior.

Totodată, în 2021, Biofarm devine activ în segmentul de piață cu cel mai mare potențial de business din categoria CHC – medicamente destinate terapiei durerii, prin lansarea Biofen Extra (OTC), un medicament care ameliorează durerile severe datorită combinației sinergice pe bază de ibuprofen și paracetamol.

Mixul dintre brandurile longevive și inovațiile din categoriile emergente, susținute de un nivel investițional adaptat contextului de piață, au contribuit la consolidarea cotei de piață Biofarm în primul semestru din 2021, cu o creștere de aprox. 15.5% în valoare, respectiv 3.8% în volum, peste nivelul de dezvoltare al categoriei CHC.

Pentru Biofarm, 100 de ani de existență pe piața farmaceutică din România reprezintă atât încununarea succesului, cât și asumarea responsabilității de a se autodepăși constant, de a crește mai mult, de a inova continuu și de a-și pune toate resursele în slujba binelui. Anul 2021 este pentru noi unul cu multe semnificații și obiective strategice majore, întrucât marcăm un secol de activitate, dar și noi începuturi. Finalizarea construcției, dotarea cu echipamente de top și certificarea la standarde GMP a unității de producție pe care am deschis-o anul acesta sunt primii pași către viitor.”, a declarat Cătălin Vicol, director general Biofarm.

Noua unitate de producție a fost inspectată de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) în 2021 și a primit certificatul privind conformitatea cu buna practică de fabricație, ceea ce permite extinderea capacității de producție pentru formele farmaceutice ce urmează a fi produse în această locație (capsule, comprimate, comprimate filmate și drajeuri) odată cu începerea producției în noua unitate. Echipamentele/sistemele de fabricație de ultimă generație din dotarea noii unități de producție permit monitorizarea continuă a proceselor, asigurând astfel obținerea de medicamente de înaltă calitate, care îndeplinesc cele mai riguroase cerințe prevăzute de legislația europeană.

Cu o suprafață utilă de peste 10.000 mp și un flux de producție anual de peste 30 milioane de unități comerciale de comprimate și capsule și peste 10 milioane de produse în formă lichidă, noua fabrică Biofarm se aliniază obiectivelor strategice ale companiei: dezvoltarea portofoliului prin extensii de linie sau lansări de produse noi și extinderea pe piețe externe.

Biofarm continuă să demonstreze că este o companie vizionară care își lasă amprenta în felul în care face business, felul în care relaționează cu angajații, felul în care susține starea de bine a pacienților și maniera în care se scrie istoria farmaceutică din România.